Soluția prin care poți scăpa de ratele scumpe la creditele ipotecare

de: Mădălina Bahrim
25 10. 2021

Deși pare incredibil, există o soluție care te-ar putea salva de costurile explozive ale ratelor lunare la creditele ipotecare. E nevoie, însă, să îndeplinești câteva condiții pentru a putea aplica această măsură și trebuie să știi, de asemenea, că efectele ei nu pot fi garantate pe termen lung. Momentan, pare a fi o scăpare din fața avalanșelor de scumpiri care au început să se abată și asupra creditării.

În ultimele două săptămâni, nivelul Robor la trei luni a crescut cu 20 de puncte de bază, ceea ce a dus la o scumpire semnificativă a ratelor lunare pentru românii care au contractat credite de acest tip.

Conform unei analize economica.net, scumpirile la ratele creditelor ipotecare au evoluat astfel: „În septembrie 2021, rata ROBOR a 3 luni a fost foarte jos, de 1,5%. În aceste condiţii, luând în calcul și faptul că împrumutatul rambursase o parte din credit, soldul împrumutului era de 233.748 de lei, condiţii în care rata lunară a împrumutului era de 1.333 de lei, la o dobândă de 3,90%.

În octombrie 2021, ROBOR la 3 luni urcă la 2,2%, condiţii în care dobânda medie afişată de BNR ajunge la 4,60% pe an, iar ratele pentru acelaşi credit cresc la 1.421 de lei. Dacă împrumutatul decide să îşi refinanţeze creditul şi să aibă dobânda bazată pe IRCC, dobânda creditului rămas de rambursat devine 3,75%, iar rata de 1.314 lei. Menţionăm însă că la maximum 6 luni şi IRCC va creşte”.

Care e soluția împotriva scumpirilor

După cum vedem și mai sus, refinanțarea și trecerea la indicele IRCC reprezintă o soluție de luat în calcul în acest moment, pentru a scădea costurile ratelor bancare. Totuși, IRCC nu este nici el „bătut în cuie” și ar putea crește în următoarele șase luni.

Dacă ai accesat creditul după luna mai a anului 2019, trebuie să știi că banca ta deja aplică indicele IRCC în calcularea dobânzii. Prin urmare, nu te mai vizează această măsură de refinanțare pentru trecere la IRCC.

De asemenea, în cazul în care creditul tău are dobândă fixă, nu ești, de asemenea, vizat de aceste scenarii, deoarece rata ta are un cost fix, independent de evoluțiile ROBOR și IRCC.

De altfel, economiștii recomandă, pentru a avea predictibilitate asupra bugetului și cheltuielilor, ca oamenii să se îndrepte către finanțare cu dobândă fixă. Nu știi niciodată cum evoluează dobânzile și aceasta este singura metodă prin care te poți pune la adăpost de eventualele scumpiri ale ratelor lunare.